Bitcoin și Școala Austriacă de economie

O parte dintre noi, oamenii de rând pasionați de crypto, pe lângă dopamina secretată de creier când vedem verde în față ochilor, suntem pasionați și de ideologia din spate. Mai ales când găsim oameni cu care rezonăm. Ei bine, acum 150 de ani existau niște băieți care dacă știau ce-i ăla un bit, sigur erau early investors în Bitcoin.

În anul 1871, Carl Menger a publicat cartea “Principles of Economics”, o publicație în care a susținut faptul că valoarea economică a produselor și serviciilor este subiectivă. Totodată, Menger ne explică în cartea sa faptul că valoarea unui produs scade cu atât mai mult cu cât acumulezi mai mult din acel produs.

Acest concept este definit de faptul că doar indivizii fac alegeri iar omul prin acțiunile sale este un subiect al oricărei analize economice. Până la urmă, doar indivizii fac alegeri, pe când entitățile colective nu aleg. O analiză economică în structura școlii austriece se bazează pe a analiza în prin plan scopul și obiectivele individuale iar în plan secundar, urmările neintenționate derivate din acțiuni individuale.

În economia clasică, concurența este văzută că o stare de fapt. Per se, un antreprenor nu ar avea niciun rol. Fiind vorba însă de o activitate mai mult decât o stare de fapt, antreprenorul are un rol ce impulsionează piață în diferite direcții. Astfel, piața concurențială se bazează mai mult pe un proces de descoperire antreprenorială, asigurând o piața liberă dezvoltată pe metode eficiente de utilizare a resurselor.Antreprenorul are rolul de a-și maximiza profitul și capacitatea productivă, iar asta o poate face doar prin inovație. Recunoașterea oportunității sau găsirea unei imperfecțiuni în mediul său de activitate poate să reprezinte o bună modalitate de obținere de profit. Așadar, economia de piață este un dispozitiv de învățare pentru individul dornic să aibe câștiguri și să profite de utilizarea resurselor pe care le are în jur.

Banii sunt mijlocul de schimb acceptat într-un mod obișnuit. O creștere a ofertei monetare necompesată de o creștere a cererii de bani va duce la o creștere a prețurilor. Dar asta nu înseamnă că prețurile se schimbă la fel cum se schimbă ora de vară, peste noapte. Schimbările de preț apar mai repede decât altele, astfel prețurile relative se modifică. Modelul de schimb economic și modelul de producție este astfel afectat de orice schimbare de preț. Astfel, în ideologia austriacă, banii nu pot fi neutri. Acest lucru este important dacă discutăm despre costurile inflației. Teoria cantității de bani afirmă faptul că oferta de bani într-o economie de piață determină nivelul prețurilor, iar modificările ofertei de bani duc la modificări proporționale a prețului. Reiese din acest fapt că tipărirea banilor nu crește bogăția. Teoretic, pentru a reduce costul inflației la minim, în momentul în care guvernul ar dubla masa monetară, prețurile ar trebui pur și simplu să se dubleze iar actorii economici să își ajusteze comportamentul în consecință. În practică, ar fi imposibil un astfel de model. Chiar dacă guvernul decide să dubleze masă monetară, câștigul aparent al populației ar fi împiedicat de dublarea prețurilor ce vine la pachet cu printarea de bani.

Și totuși, care este legătură dintre modelul austriac de economie și Bitcoin? Atât Carl Menger cât și Satoshi Nakamoto au promovat o piață liberă, susținând opoziția împotriva intervenției guvernelor în structura economică, arătând faptul că indivizii trebuie să aibă o libertate economică deplină. Suveranitatea financiară și libertatea față de băncile ce au dominat industria financiară tradițională sunt puncte comune pentru ambele modele economice.În plus, susținătorii școlii austriece susțin faptul că recesiunile sunt declanșate de băncile centrale prin controlul ratelor dobânzilor într-un mod artificial. Dacă Bitcoin va fi adoptat ca o moneda de rezervă globală, guvernele nu vor mai avea posibilitatea de a distorsiona în mod artificial masă monetară, astfel minimalizându-se posibilitatea recesiunilor declanșate de intervenția guvernamentală.

În concluzie, Bitcoin și școală austriacă susțin aceleași idei: free banking, suveranitate financiară și opoziția față de intervenția guvernamentală Deși concepte la 150 de ani distanță, observăm faptul ca tehnologia și inovația reprezintă factori esențiali în îndeplinirea scopului uman de a-și câștiga libertatea și independența într-o lume condusă de balene.

Related Articles

Responses

Your email address will not be published.