Mulțumesc comunitate!

M-am pregătit de ceva timp să vă scriu, dar cred că acum la final de an e cel mai potrivit. De ce? Pentru că vreau cu această ocazie să vă mulțumesc.

În IRL activez în domeniul juridic, dar nu vreau să vă plictisesc cu alte detalii despre mine acum, ci mai important, vă scriu despre aventura mea în crypto.

Ea a început anul trecut, undeva prin toamnă, odată cu interviul lui Andi Moisescu cu Beni de la Elrond. Pe Andi îl urmăream de multă vreme, știam că adună de obicei oameni smart.  După acel interviu am achiziționat 5 egld la aprox. 7-8 dolari bucata. My first crypto asset. Apoi am văzut interviul lui Buhnici cu Răzvan, un fel de „aha” pentru mine. Cu toate acestea nu prea m-am ocupat de crypto, până prin februarie anul curent.

Atunci s-au întâmplat mai multe: cei 5 egld au valorat de peste 20x suma inițială și i-am descoperit pe „greii” industriei.

Vă dați seama, eram pe val, am zis: easy money. Așa că am început să achiziționez și să vând, desigur fără să mă documentez înainte.

Fast forward, corecția din luna mai m-a găsit dezvelit de o sumă importantă și, fiind eu deștept, am zis că vine bear market, vând și asta e. Am vândut. Pierdere: 60%. Am fost deznădăjduit o vreme, dar tot atunci am realizat că și în acest domeniu se clădește doar prin educație. În domeniul crypto, pe care eu îl consideram până atunci un fel de wild west, există educație și există succes prin educație.

Am început să mă documentez mai temeinic, să caut surse de informare legitime și cu valori apropiate de ale mele (nu bling bling și kitch). 

Am descoperit The Crypto Insider și niște băieți cu care părea că rezonez. Mi-a plăcut, m-am abonat. Am citit, iar la momentul în care s-a lansat TCI Pro nu am stat pe gânduri.

Am acumulat informație, am aflat lucruri interesante despre crypto, am vizionat market update-urile, am realizat că există un big picture.

Am înțeles că motivul pentru care a trebuit, mai întâi, să trec prin pierdere a fost tocmai necesitatea de a acorda atenția cuvenită acestui domeniu. Și cum puteam acorda atenție mai mare, altfel decât prin educație? Iar acea educație am primit-o prin școala TCI (free & PRO) făcută la zi. 

StakeborgDAO a venit ca o extensie naturală a ceea ce echipa din spatele TCI a clădit: implicare și apropiere către domeniul crypto, care de această dată nu e rezervat doar altora de peste hotare.

StakeborgDAO a deschis calea de a fi alături de smart people și de a naviga împreună cu cei mai pricepuți în ale crypto. 

Mulțumesc pentru crypto journey-ul oferit de echipa TCI & StakeborgDAO, comunității StakeborgDAO de pe discord, de unde am acumulat o tonă de informație, și țin să îmi mulțumesc și mie pentru că nu am renunțat.

There is no failure except in no longer trying.

Responses

Your email address will not be published.

  1. Mi-a placut articolul tau @oszkar.eth . Si m-am regasit in multe din experientele tale. Cred ca greselile pe care le-am facut multi si pe care o sa le mai faca si altii, fac parte din procesul de invatare sunt importante, pentru ca acestea cresc exponential valoarea invatamintelor.

    Educatia si perseverenta sunt cheile principale pentru dezvoltare – am ajuns la concluzia asta destul de tarziu.

    O saptamana faina sa ai!

    1. Mulțumesc pentru feedback!
      Poate unii dintre cititori vor reuși, totuși, să evite din experiențele noastre mai puțin reușite.

      Numai bine!