Salut! Eu sunt Octav!

Tatăl lui Sven, căsătorit cu Raluca și stabiliți in Olanda. Sunt pasionat de (obvious) crypto, hikes, mountains, minimalism, financial independence si lately – neuroscience ( long live Paul Olteanu).

Este incredibil pentru mine cum o vorbă bună sau o incurajare iți poate da aripi si motivație.

Așa cum poate v-ați dat seama din Ședinta de Comitet – am un foarte mare trac de vorbirea in public. Cu toate astea, am hotărât ca e timpul să overcome frica asta și vă mulțumesc pentru susținere.

Puțin despre mine

Am 30 de ani și sunt din București (deși născut in Buzău).

La 20 ani, dupa un an de urmat cursurile Facultații de Management din cadrul SNSPA, am luat decizia de a părăsi Romania. Triggerul a fost RIUF ( târgul internațional al universităților). Am văzut un afiș promoțional al acestui târg si de acolo pana la a completarea dosarul de aplicare nu a mai fost mult. In câteva zile avem dosarul gata, iar in urma interviului cu una dintre universități, am fost acceptat pe loc.

Așa am ajuns in 2011 in Rotterdam, urmând sa incep cursurile IBMS ( International Business and Management Studies) din cadrul Hogeschool Inholland  ( Inholland University of Applied Sciences). Dupa primi 2 ani, universitatea a mutat cursurile programului la care eram eu înscris în campusul din Amsterdam. Dupa alți 5 ani petrecuti in Amsterdam, acum locuim in Lelystad.

Odată cu liberalizarea pieței muncii pentru români si bulgari (2014) am putut sa mă angajez și să incep să muncesc. Primul meu job a fost pentru o firma de catering. Sunt foarte recunoscător ownerului, pentru că m-a ajutat enorm prin prisma faptului ca m-a angajat, intr-un moment in care presa din Olanda îi pregatea pe cetățenii ei pentru invazia românilor si bulgarilor.  

După ce-am angajat la firma de catering, am oprit orice ajutor primit din partea alor mei. Am decis ca de atunci înainte o sa fiu on my own (din punct de vedere financiar). Ai mei au facut un efort imens in cei doi ani și jumate până am putut sa ma angajez. Efort pe care doar mai tarziu l-am inteles in totalitate.

După ce m-am mutat in Amsterdam a trebuit să o iau de la capăt si sa-mi gasesc alt job. Este o altă poveste cum mă plimbam cu CV-uri pe la toate restaurantele, barurile etc. din centrul Amsterdam-ului, pe ploaie, vânt etc.

In Amsterdam am lucrat la negru o periodă, pentru că mutându-mă prin Ianuarie/Februarie, incă nu era cerere mare pentru personal, cum sezonul turistic nu incepuse incă. Dupa un timp, am gasit un job intr-un restaurant, unde manager era o doamna românca.

La scurt timp, am urmat un internship in departamentul de Corporate Communication al ING Bank (HQ). A fost o experiență din care am invățat foarte mult, dar la finalul căreia eram sigur ca nu este tocmai ce vreau sa urmez mai departe. However, sunt recunoscător si bucuros cu skill-urile dobândite in cele șase luni petrecute acolo.

Ulterior, au urmat mai multe joburi in industria hospitaliera, de la housekeeping la receptionist, Starbucks barista, F&B Supervisor…etc. La un moment dat, mi-am dat seama că timpul trece si eu simt că m-am oprit din dezvoltare. Așa că am facut un safe-bet, si am decis sa încerc o noua perspectivă asupra industriei in care activam, obținând un job de Sales Executive pentru NH Hotel Group ( pozitie in care activez si acum).

Și acum începe cu adevărat mesajul meu:

Imaginați-vă un puști de 20 ani din București, dintr-o familie de clasa mijlocie .

Povestea puștiului până in momentul acela se rezumă la: născut in Buzău și crescut acolo până in clasa a IV-a. Un oraș mic, unde bunicul lui era destul de cunoscut (sentimentele de comunitate si apartenență erau prezente de la sine). In clasa a IV, puștiul si familia sa, se mută la București. Scoala unde este înscris, este o așa numită “școală a copiilor de bani-gata”. Bineînțeles ca puștiul nu știe asta, dar urma sa  afle in prima zi, când primește porecla “țaranul”de la noii colegi – din simplul fapt că a fost introdus ca mutat de la Buzău la București. Urmează multe momente dificile atât pentru puști cât și pentru familia acestuia, culminând ca in clasa a VII-a să fie mutat la o școală de cartier ( mai aproape de casă).

Liceul urmează parcă aceeași traiectorie ca și cu mutarea la București. Liceul in centrul Bucureștiului (Pta. Romana) urmat de alți patru ani in care puștiul simțea tot timpul că este pe dinafara fată de ceilalți. Desi sociabil, placut și destul de inteligent – in acesti patru ani de liceu capacitățile emoționale alea puștiului se inhibă in loc sa se dezvolte ( nu o sa intrăm aici in mai multe detalii).

In primul an de facultate, puștiul atinge o limită internă realizând ca nu se afla in cel mai bun loc pentru el și că nu este aliniat cu valorile, interesele si perspectivele celor din jurul său și ale societății (as a whole). Așa că decide să se îmbarce in ceea ce, crede el la momentul ala, ca o sa fie o calatorie de patru ani așa cum vedem, in seriale sau filme, că sunt anii de studenție la americani.

Now, Sherlock, guess who Puștiu is?

Apropiindu-mă de 30 ani, am început să încep să mă gândesc din ce în ce mai mult la mine ca om.

Cine sunt, de unde vin și unde mă duc (poate suna cunoscut). Până la 28 de ani nu am avut nici un moment în care să mă analizez sau sa reflectez asupra acțiunilor, deciziilor, valoriilor mele etc. Am „trăit clipa” in cel mai extins sens posibil. Și nu regret asta – regret doar că mi-au trebuit opt ani  ca să realizez ce e cu adevărat important. Puteau fi mai puțini.

De 2 ani am început un drum de corecție reconstrucție a mea din temeli.  Îmi doresc să devin cea mai bună versiune a mea. Și știu ca suna a clișeu, dar cred că asta ar trebui să fie scopul principal al tuturor in viața. A deveni o versiune mai buna a mea, nu se răstrange doar asupra sănătății fizice, dar și a celei mentale, a relațiilor, a finanțelelor, etc.

Imaginați-vă cum dupa două săptămâni dupa ce am ajuns in Olanda, m-am dus la KPN și mi-am facut un abonament de 60 EUR pe luna pentru a putea schimba vechiul Nokia pe un BlackBerry (flagship) așa cum aveau toti colegii ( cu o situație financiara mai bună) din facultate și liceu. Asta in condițiile în care ai mei in trimiteau 600 EUR pe luna, din care 350 EUR era chiria. Și a urmat bulgarele de zapada.

Nici cand am inceput să caștig banii proprii, nu mi-am dat seama că imi sap o groapă ajutandu-mă de cupa unui excavator (think of credit card debt, school loan, etc.). Și asta din cauza faptului ca nu am avut niciodată an earning issue, but more of a spending issue ( simt ca mulți o sa rezoneze cu asta) . O să revin cu exemple in Articolele de Educatie Financiara, am suficiente.

Coming back to the present, in ultimii 2 ani am inceput acest drum de cunoastere personala intercalat cu un drum spre a deveni debt-free (after that, the goal is – financial independence). Încă nu am ajuns acolo și mai am ceva de tras, dar ce știu este ca drumul asta e unul sanatos și cu multa valoare adaugata along the way.

Cred cu tărie că in Romania, banii sunt incă un subiect tabu și tocmai din acest caz, vedem procentajul atât mic al oamenilor cu o educație financiară, fie ea și doar de baza. Mi-aș dori sa fi avut astfel de mesaje, lecții, exemple etc. atunci când inca eram in liceu. Sunt sigur că mi-ar fi scutit mult timp, iar valoarea mea neta ar fi fost azi cu plus. Așa că imi doresc, ca prin a face parte din această comunitate, și prin intermediul #maimplic, să pot să ajut cu informații pe toți cei care vor iși administreze resursele mai eficient.  

On another note, citind povestea lui Eugen.eth, mi s-a facut pielea de găină, deoarece pot rezona cu multe aspect de acolo. Asta (alături de suportul primit in call) m-a și făcut să-mi scriu și eu povestea  (in short) și mi-ar placea foarte tare sa pot să vă cunosc pe cat mai multi dintre voi in real life, și să putem sa facem schimb de experiențe de viata și, de ce nu, să creem unele frumoase impreună.

La final, vreau sa vă las cu faptul ca sunt foarte bucurs că am descoperit aceasta comunitate și ca sunt fericit să am un sentiment puternic de apartenentă!

Bine v-am găsit și sper sa facem lucruri frumoase impreună!

Octav

Responses

Your email address will not be published.

  1. Octav, rezonez cu descrierea ta. O sa vezi ca acest DAO reprezinta mai mult decat o organizatie, welcome in our family!

  2. Octav, as vrea sa spun că îmi pare rău că ai trecut prin toate încercările acestea dar am o reținere, pentru că, deși este regretabil, îmi dau seama că ești cine ești și ești unde ești, adică aici cu noi acum pentru că ai trecut prin toate astea. Welcome brother!

  3. Salut, Octav! Felicitari pentru curaj. Iti doresc sa ajungi acolo unde iti doresti iar in calatoria ta sa nu neglijezi niciodata stalpii tai de sustinere: Sven si Raluca.

  4. Felicitări pentru articol, sinceritate și curaj! Da, banii sunt un subiect tabu în foarte multe familii din România. A fost inclusiv în familia în care am crescut și tocmai de aceea mi-am propus să lucrez la asta în (acum) propria-mi familie. Și cum e bine ca lucrul ăsta să debuteze încă din copilărie, am de gând să încep cu fiica mea de 3 ani și un pic cu cartea lui Iulian Tănase, “Pușculița de Vânătoare”, o carte de educație financiară pentru copii. Spor la munca cu și la tine! Numai bine!