Cum arată profilul unui contribuitor în DAO

Prin definiție, un DAO este o structură descentralizată al cărei succes depinde în mod direct de input-ul membrilor lor. Dar tocmai elementul care o face atât de atrăgătoare este și cel care îi aduce un aer constant de vulnerabilitate: factorul uman.

Pentru a se asigura că adună o masă solidă de membri virtuoși și cu competențe care să propulseze organizația, un număr de factori trebuie să fie îndepliniți.

Pornind de la ideea centrală în jurul căreia s-a construit proiectul și continuând cu necesitatea de a dezvolta sisteme de atragere, integrare și păstrare a indivizilor, un Dao care urmărește sustenabilitatea și dezvoltarea organică are datoria de a converti cât mai mulți oameni din useri pasivi în contribuitori.

Totuși, unul dintre cele mai complicate lucruri este să găsești cele mai bune și ușoare soluții și/sau unelte de a ține oamenii organizați. Paradoxal, cea mai bună metodă de a face asta este întocmai lipsa de organizare impusă de la nivel central.

 Deoarece într-un DAO nu există conceptul de ierarhie, în primele etape se produce o segregare a indivizilor astfel apărând lideri, contribuitori full time, part time sau ad-hoc, token holderi sau simpli membri care contribuie sau interacționează cu comunitatea rar sau deloc. Dar ce îi deosebește pe contribuitorii unui DAO de membrii cu activitate redusă? În lista de mai jos gasiți o scurtă listă de atribute:

 – Curiozitate: Exploratori nativi, încearcă constant să descopere nevoile comunității și să genereze idei care să dezvolte sau îmbunătățească sistemele DAO-ului.

Proactivitate: În momentul în care identifică oportunitatea unei acțiuni în comunitate, o scot în evidență cu scopul de a fi studiata, dezbătută și soluționată.

 – Agilitate: Pot cu ușurință să creeze legături cu membrii comunității. Își pot aduce raportul în mai multe proiecte din comunitate, având flexibilitatea de a-și aloca grade diferite de responsabilitate în fiecare dintre ele, în funcție de o serie de factori, de obicei personali.

Colaborare: Caută întotdeauna să își atingă obiectivele personale (asumate) cu gândul la obiectivul setat la nivel de echipă. Adesea își distribuie o parte din efort spre zonele proiectului care se lovesc de anumite piedici operaționale.

Empatie: Pleacă de la expresia “community first”, înțelegând că succesul colectiv este direct proporțional cu succesul individual. Caută să își incurajeze si să ii susțină cu resurse pe membrii comunității.

Responsabilitate: Au capacitatea de a își asuma responsabilitatea sarcinilor pe care le preiau. Contribuitorii centrali sunt adesea implicați în proiect pe termen lung.  Pe lângă implicarea constantă în proiecte, acești contributori aduc valoare proiectului prin acumularea și depozitarea tokenului, cu scopul de a își asigura o putere de vot cât mai solidă, cât și capital de încredere, pentru a construi antifragilitatea sistemului.

Un contributor cu jumătate de normă își alocă, de obicei, timpul și capabilitațile într-o maniera mai restrânsă, în general statutul ales fiind influențat de resursa timp. 

“Bounty Hunters”, sunt acei contribuitori care se concentrează pe micro sarcini și încasează micro payments. 

Delegatorii sunt cei care împuternicesc un lider din comunitate cu puterea personală de vot pentru situațiile care li se par demne de vot. Liderii sunt în general useri care reușesc să câștige repede capitalul de încredere din comunitate prin virtuțile pe care le dețin. Un lider ar trebui să fie un bun ascultător și să aibă capacitatea de a încuraja interacțiunea din comunitate pentru a spori integrarea a cât mai multor alți membri. 

Liderul nu ezită să își asume responsabilitatea la nevoie și să seteze standarde ridicate de practică prin puterea exemplului.

Un lider are capacitatea de a simplifica conceptele complexe și greoaie. Un atribut foarte important al unui lider este acela de bun observator al comportamentului uman. Înțelegând dinamica comportamentală din interiorul grupului, poate construi un model predictiv despre viteza și calitatea cu care se ating indicatorii de performanță și, implicit, succesul comunității.

Liderul are capacitatea de a colabora eficient atât cu membrii din propriul proiect, cât și cu liderii și membrii din alte grupuri de lucru, cu scopul de a crea pârghii menite să accelereze dezvoltarea unui efect de rețea.

Contribuitorii unui DAO, indiferent de categoria în care se încadrează, vor influența și defini ceea ce poarta numele de “economie a creatorului”. Deoarece numărul oamenilor care vor adera la unul sau mai multe DAO-uri va crește exponențial în anii care vor veni, precum și faptul ca mulți contribuitori vor produce valoare pentru mai mult de un DAO, va apărea necesitatea și oportunitatea de a dezvolta noi unelte. Aceste unelte vor fi omologul Web 3.0 a departamentelor de resurse umane si payroll. Pe  lângă acestea vor mai fi dezvoltate și altele care sa permită comunicarea simultană între mai multe DAO-uri si contribuitori sau echipe de contribuitori.

Related Articles

Responses

Your email address will not be published.

  1. @mtk imi doresc cu tarie sa-ti strang mana in momentul in care ne vom intalni la BrandMinds! esti o continua resursa de informatii, inspiri prin toate randurile tale cu nuanta filozofica, iti multumesc!“Mitica, You are the King”

    1. Cu drag astept sa va cunosc pe toti. Multumesc ca ti-ai facut timp sa citesti si sa lasi un gand. I am a humble man!

  2. Mtk ofera o dinamica foarte buna oricarei discutii. E tipul de om pe care vrei sa il ai tot timpul in echipa ta! GG Mtk. Astept cu nerabdare si celelalte articole.

  3. Sincer, nu stiu cum poate sa faca atatea lucruri bune si bine facute in asa putin timp 🙂 E o dovada de motivatie, inspiratie si talent. Ma bucur ca avem un asemenea om BUN printre noi!