Despre utilitatea blockchain

Descentralizarea, transparența, imutabilitatea datelor sau anonimitatea sunt caracteristicile principale, dar nu obligatorii, ale unui blockchain. Însă ce înseamnă, în concret, toate acestea și care e utilitatea tehnologiei?

Să luam un exemplu practic. Ai avut ghinionul să te naști în țara greșită și ești cetățean afgan. Grupuri politice și de insurgenți s-au luptat pentru putere și resurse pe teritoriul tău timp de 20 de ani, reducând semnificativ siguranța, accesul la educație sau la servicii de bază. Totuși, faci parte din clasa de mijloc și ai avut condiții decente și acces la educație. Ai muncit ani de zile și ai reușit să îți construiești o casă. Însă, istoria te-a prins în tabăra greșită, odată cu retragerea trupelor americane și preluarea controlului guvernamental de către talibani. Astfel, ți-ai luat familia, toată averea pe care ai putut să o cari și ai părăsit țara cu primul avion, lăsând în urmă proprietatea pe care ai construit-o cu greu.

Talibanii au preluat scheletul sistemului instituțional, însă după 20 de ani de luptă, cine mai știe ce înseamnă altceva decât războiul? După ani și ani, comunitatea internațională s-a implicat, grupurile politice s-au succedat la putere și Afganistan a ajuns la o oarecare stabilitate politică, socială și economică, motiv pentru care ai ales să te întorci în țara ta. Constați consternat faptul că ce numeai odată acasă nu mai există, din varii motive: a fost distrusă de bombe, prăduită de hoți sau teroriști, naționalizată de stat sau locuită efectiv de alți oameni care s-au mutat în imobil și și-au asumat dreptul de proprietate. Ce se întâmplă când vrei să pretinzi dreptul de proprietate de la un Guvern taliban, spre exemplu, care nu îți recunoaște (pentru că refuză) hârtiile?  Istoria ne arată că astfel de situații au reprezentat norma.

Revenind la utilitatea blockchain, acest registru de date publice poate să certifice dreptul tău de proprietate, indiferent de trecerea timpului, catastrofă sau orice alt exemplu. Dispari 10 ani, când reapari, blockchainul atestă faptul că proprietatea ta e a ta. Implementarea datelor privind dreptul de proprietate asupra imobilelor, spre exemplu, la nivelul administrațiilor publice și autorităților de cadastru, ar rezolva problema de mai sus. Iar pentru cei care cred că pacea e absolută în Europa și că la noi nu se poate întâmpla așa ceva, sau Afganistan e lumea a treia și își merită soarta, pentru că oricum sunt niște sălbatici și prea departe de noi ca să conteze, aș adăuga câteva utilități și pentru țările civilizate: interacțiunea cu autoritățile publice privind proprietatea ar fi simplificată și ar elimina din intermediari (topografi, funcționari) sau conflictele juridice care se perindă prin instanțe de ani de zile între familii, instituții sau județe pentru stabilirea unor litigii pentru te miri ce (inclusiv munți, cimitire, etc.) ar fi soluționate mai ușor. Similar, toate disputele persoanelor privind retrocedarea unor imobile confiscate de regimul comunist ar fi fost soluționate cu ușurință cu tehnologia blockchain. Similar pentru cei care au falsificat/falsifică actele.

În concluzie, certificarea drepturilor de proprietate este doar un exemplu de utilitate oferit de tehnologia blockchain. Viitorul ne rezervă un număr de utilități și aplicabilități la care nici nu ne-am gândit.

Related Articles

Responses

Your email address will not be published.

  1. Nice article, another example of why&how Blockchain will improve people’s lives.