The DAO Insider Community Weekly Review – W20 16-22 Mai 2022

Table of Contents

Cred că poza de mai sus esențializează ceea ce am învățat cel mai mult în lunile astea de când fac parte din comunitata StakeborgDAO. Pentru mine, diferența principală între cei doi termeni, Consistență și Intensitate, este reprezentată în primul rând de durata de timp pe care se întinde o serie de acțiuni și în al doilea rând de calitatea lor. Când alătur intensitatea educației, nu pot să nu mă gândesc la nenumărații ani de școală (în special de Politehnică) în care procesul meu de învățare, exersat încă de prin gimnaziu și liceu și descoperit ca o formă de rezistență psihică și fizică în mediul în care mi se cerea mereu să fiu foarte bun la toate și mai niciodată autentic și egal cu mine însumi, era pe principiul pump & dump. Practic, la finalul zilei nu eram nimic mai mult decât un recipient pe care uneori mai rămâneau după umpleri și goliri succesive ceva zoaie (nu am găsit un termen mai puțin dur care să descrie situația de fapt) care ar putea purta denumirea de “cunoștințe generale” și care de obicei în viață, dacă nu ești cumva MacGyver, nu te ajută la nimic.

Iată de ce cred că acest bear market, primul pentru mine, dar deloc înspăimântător, în special după ce am trăit pe 11 mai 2022 😁, poate fi un lucru foarte bun pentru această comunitate și poate crea premizele ideale unei creșteri consistente atât la nivel individual, cât și la nivelul DAO-ului.

Și pentru că tot scriu asta de Bitcoin Pizza Day, cred că este de ajuns să ne imaginăm că toți putem contribui cu câte un ingredient secret și foarte personal care să facă din aluatul acesta și din pizza aceasta, cea mai tare pizza din lume. Iar pentru asta este într-adevăr nevoie de timp, însă din fericire timpul este de partea noastră în momentul acesta.

Așadar, let’s enjoy this și poftă bună, frens!

Today we are one for all and all for pizza.

Si pentru că, deși nu ne-am vorbit absolut deloc, pare că avem mai mulți aceeași viziune în legătură cu această minunată comunitate, iată ce au creat RaluW, Mtk și DubluDe. Now this is what I would call… gând la gând cu bucurie. 😁

P.S.: Ce reprezintă pentru tine poza de mai sus?

Dar cele de mai jos? 😁


StakeborgDAO:

Prețuri:

Youtube:

The Stakeborg Talks S02 E02 – Florin Grozea @Apollo111, 11 mai 2022

CWR #22 – Crash-ul LUNA. Reglementare stablecoins UK. Bukele si invitatii. Australia crypto ETFs

It’s NFTime #33 – StakeborgDAO spre VeeCon (alături de invitații speciali FreeFly & etf_dao), Chainsmokers airdrop, Opensea & Gem.xyz

Crypto After Dark #33: CE FACEM INTR-UN BEAR MARKET?

Twitter Roundup:

The Crypto Insider:

The Crypto Insider #131: #May16

The Crypto Insider #132: #May18

The Crypto Insider PRO #Bitcoin pizza day. Raportul A16z. Web3 si lumea materiala.


Community Highlights:

La Community Talks de marți, ediția #16, Jenny și Vru i-au avut ca invitați pe Iugin și Flepsman(alazar.eth). Un podcast în care aflăm secretele din spatele cortinei echipei de Onboarding și îi cunoaștem mai bine pe cei doi. Că tot vorbim de echipa de Onboarding, îi felicităm și le mulțumim, pe această cale, pentru implementarea noului look al serverului de discord. Mai jos aveți un anunț din partea echipei de bootstraping.

https://discordapp.com/channels/901898461568442458/902178945879924807/976643558947844168

Săptămana acesta s-a încheiat selecția articolului pentru revista Capital. Câștigător luna aceasta a fost Mtk cu articolul “Rolul comunitatii in economia viitorului“. Dintr-o neînțelegere, se pare că luna aceasta, articolul câștigător al lunii trecute al lui Marius95, nu a mai fost inclus în ediția din luna mai a revistei Capital. Ca o revanșă a celor de Capital în ediția revistei care apare în 20 iunie vor fi incluse ambele articole câștigătoare.

https://discordapp.com/channels/901898461568442458/902178945879924807/977197149966204929

Am inaugurat twitter spaces în cadrul StakeborgDAO, prin podcastul cu tema “Mental Fitness in Web3“, găzduit de Matei si 1johnny, în care l-a avut ca invitat pe @albiverse. Aveți link cu înregistrarea în tweet-ul de mai jos.

Inițiativa lui Mtk, Road to Level 7 a ajuns la topicul #54 în română și #46 în engleză. Le poți găsi pe toate la search pe structura #Road to level 7 Topic #xxx Title și de acolo și răspunsurile.

La Daonauts Journey #9 a rezumat fcucv48.

La începutul acestui episod, discuția s-a axat pe conceptul de rețea(o structură socială stabilă, o modalitate de a accesa informații, resurse, divertisment etc). De obicei, o rețea este cu atât mai valoroasă cu cât este mai mare, însă un aspect foarte important este și legătura dintre participanții la rețea. Acest aspect duce discuția către conceptul de Network Effect. De exemplu, pentru rețeaua ETH, acest concept are avantaje și dezavantaje:

  • avantaje : mai mulți useri vor duce către apariția mai multor noduri, mai mulți developeri vor conduce către apariția mai multor aplicații, mai multă inovație, mai multă competiție, dar și o experiență per total mai bună pentru useri;
  • dezavantaje: gas fees;

Privind la o scară mai mare, se pune întrebarea de ce graficul de adopție al crypto este mai abrupt decât cel al adopției internetului? Unul din răspunsuri ar fi că, rețelele crypto tratează utilizatorii în mod egal( utilizatorii sunt atât proprietari cât și participanți, fiind astfel stimulați să participe la creșterea rețelei). Un alt posibil răspuns ar putea fi faptul că utilizatorii de Web3 au deja un istoric în utilizarea internetului, a tehnologiei, față de etapele inițiale ale internetului.

Poate această experiență pe care o au utilizatorii de Web3 în domeniul internetului să fie o barieră pentru utilizatorii neinițiați? Mai mult ca sigur, utilizatorii noi au probleme la începutul aventurii lor în acest spațiu, dar odată ce UI/UX va fi mult mai prietenos, noii utilizatori se vor putea folosi de această nouă tehnologie, fără a fi nevoiți să o cunoască în detaliu. O dată ce utilizatorii vor trece de problema UI/UX, spațiul Web3 le va oferi, pe lângă simțul proprietății, și o cultură foarte optimistă, în care se vor regăsi foarte mulți oameni creativi și inteligenți.

Vorbind despre DAOs în crypto networks, Aron Wright a spus faptul că, în era industrială, corporațiile au jucat rolul principal, dar în Web3, acest rol va fi preluat de către DAOs. Întrebarea care se pune, însă, este dacă suntem pregătiți pentru rețelele de tip crypto. Se pare că uneltele necesare utilizatorilor pentru a contribui la acest spațiu, deja există.

O mare parte din valoarea adusa într-un DAO este dată de aptitudinile extraordinare ale userilor. Singura barieră pare a fi procesul de îmbarcare a acestora, din UI/UX neprietenos cu cei neinițiați.

La final, discuția s-a axat pe intențiile marilor companii din Web2 care vor face tranziția cu aceleași vechi obiceiuri (în speță mentalitatea de rent-seeking) și vor da greș într-un orizont de timp mediu-lung.

Ieri, după cum bine stiți, a fost bitcoin pizza day. Ziua în care, acum 12 ani, Laszlo Hanyecz a plătit la un Papa John’s suma de 10k BTC pentru două pizza. Comunitatea nu a lăsat acestă zi să treacă neobservată și au organizat o activitate care să simbolizeze acestă primă tranzacție cu BTC. Echipa de bootstraping se alătură mișcării cu un bounty, tweetul cel mai apreciat primeste 25 STANDARD si 3 luni abonament TCI PRO. Vă las mai jos alături de link-ul cu bounty câteva tweeturi cu engagementul realizat de comunitate.

https://discordapp.com/channels/901898461568442458/902179412974395432/977249081833443369


Știri:

Preston Van Loon, developer la Ethereum spune că tranziția la proof-of-stake ar putea avea loc în luna august.

Oare pregătește și Fender, celebrul brand de chitări, ceva?


Săptămână frumoasă!

Made with ❤ by The DAO Insider Reviews Team

Responses

Your email address will not be published.

Categories